FAŢETE DENTARE

Fațetele dentare

Sunt carapace subțiri, special turnate, care imită aspectul dintelui, fiind cimentate pe dantura naturală cu un adeziv special. Fațetele acoperă suprafața frontală a dintelui, rolul lor ținând mai ales de domeniul esteticii dentare: veți obține un zâmbet mai frumos acoperind dinții informi, uzați sau cu discromii. Prin fațetarea danturii se rezolvă probleme cum ar fi dinții prea spațiați (strungăreața) sau dinții ciobiți.

Consultatia initiala

La prima consultatie medicul stomatolog va evalua starea de sanatate dentara, istoricul medical si ceea ce doriti sa obtineti. Medicul va hotari daca sunteti un candidat potrivit pentru fatete dentare sau daca alte tratamente sunt potrivite in cazul dumneavoastra pentru a obtine un zambet perfect. Alte tratamente cosmetice pot fi modelarea conturului gingiei, albirea dintilor, coroane dentare ceramice sau tratament ortodontic.

De ce sa optati pentru Fatete Dentare?

1.Pentru ca puteti sa obtineti un Hollywood Smile intr-un timp foarte scurt!
2.Pentru ca puteti capata increderea in dumneavoastra si in ZAMBETUL dumneavoastra!
3.Pentru ca puteti sa aveti dintii ALBI toata viata, fara sa mai optati pentru albirea dentara!
4.Pentru ca nu necesita slefuire agresiva a dintilor dumneavoastra!
5.Pentru ca sunt foarte rezistente!

Nu ezitati sa intrebati medicul de specialitate mai multe informatii despre FATETELE DENTARE.
Maison D’Esthetique va pune la dispozitie o echipa de medici specialisti care va ajuta sa luati cea mai buna decizie pentru a obtine: Zambetul Parfect!
Suntem buni, antrenati si va oferim cele mai calitative tratamente dentare, la cele mai exigente standarde!

Tipologia fațetelor dentare

Fațetele dentare pot fi turnate din diverse tipuri de materiale. În principiu, medicul stomatolog vă poate sfătui care este cel mai potrivit material pentru dumneavoastră.

Fațetele din porțelan
Fațetele din ceramică presată
Fațetele din rășini compozite
Fațetele din porțelan sunt cele mai comune. Porțelanul are un luciu specific, foarte asemănător cu smalțul dinților: veți obține un anume grad de transparență și un aspect mai natural. În plus, porțelanul nu se pătează și nu afectează sănătatea gingiilor.

Fatetele ceramice

Sunt foite subtiri de ceramica care se lipesc pe suprafata dintilor dupa slefuirea unei suprafete foarte subtiri a smatului. Fatetele ceramice sunt o alternativa viabila pentru multe cazuri , care pana nu demult se rezolvau prin coroane de invelis. Efecte spectaculoase pot fi obtinute in doar 2 sedinte de tratament. Fatetele ceramice sunt un excelent remediu pentru dintii tociti, sparti, spatiati, patati sau inghesuiti. Sunt considerate restaurari pe termen lung care protejeaza si dintii si intaresc frumusetea zambetului dumeavoastra. Avand o grosime foarte redusa, fatetele necesita slefuirea unei cantitati foarte mici de smalt. Dintii dumneavoastra vor avea culoarea, dimensiunea si forma dorite cu un sacrificiu minim de substanta dentara si in timp scurt.

Principalele probleme dentare ce pot fi rezolvate prin fatete de ceramica sunt:
1. Dinti fisurati sau crapati
2. Dinti ciobiti sau sparti
3. Dinti cu coloratii anormale sau patati
4. Dinti cu obturatii mici dar inestetice
5. Dinti incalecati sau spatiati (treme, diasteme)
6. Alte pozitii anormale ale dintilor

Ce sunt fatetele ceramice Veneers?

Cea mai de succes procedura stomatologica non-invaziva a ultimului deceniu in materie de estetica dentara, iti ofera zambetul mult visat!

Fatetele din ceramica Veneers sunt foite foarte subtiri de ceramica care se cimenteaza pe suprafata externa a dintelui “UNGHIE FALSA”. Scopul acestora este de a corecta diferite anomalii ale dintilor: de culoare, forma, marime sau pozitie. Astfel, dintii dumneavoastra vor avea culoarea, dimensiunea si forma dorita fara ca cei din jurul dumneavoastra sa va cunoasca secretul.

Avantaje ale fatetelor ceramice:
1. Au aspectul natural
2. Sunt extrem de rezistente
3. Procedura restaurativa minim invaziva
4. Fatetele ceramice Veneers sunt integrate biologic si isi pastreaza culoarea in timp.

Recomandari:
– Fracturi minore de unghiuri incizale cu expunerea dentinei;
– Dinti prea scurti;
– Pozitia incorecta a unor dinti;
– Coloratii severe
– Spatiile dintre dinti

Ingrijirea fatetelor – Igiena dentara

Intretinerea fatetelor dumneavoastra este simpla. Ca si in cazul dintilor naturali trebuie sa pastrati o igiena dentara riguroasa ce consta in periaj dentar zilnic, ata dentara asa cum faceti in mod normal si control dentar regulat. Un detartraj si un periaj profesional efectuat in cabinet o data la 6 luni este necesar pentru o sanatate dentara buna. Este indicat sa nu folositi paste de dinti abrazive.

Gutiera albire dinti – avantaje si dezavantaje – cabinet stomatologic Bucuresti

Gutiera pentru albirea dintilor reprezinta una dintre cele mai bune optiuni disponibile pentru imbunatatirea aspectului dintilor ingalbeniti. Procedurile cosmetice dentare au devenit foarte populare in zilele noastre deoarece oamenii devin din ce in ce mai constienti de importanta igienei orale si doresc sa obtina acel zambet cuceritor pe care il poseda celebritatile de la Hollywood. Pe piata exista foarte multe tratamente pentru albirea dintilor pe care le puteti efectua acasa, insa, unul dintre cele mai eficiente este gutiera.

Cum functioneaza gutiera pentru albirea dintilor?

Acest dispozitiv numit gutiera este realizat, de obicei, dintr-un material flexibil care se modeleaza pe dinti. Materialul se aplica in jurul dintilor, astfel incat sa permita albirea suprafetei fiecarui dinte. Medicii dentisti pot realiza forme speciale de gutiere, pentru a se potrivi exact unei anumite danturi. Unele gutiere sunt pre-umplute cu un agent de albire pe baza de peroxid, in timp ce altele sunt distribuite impreuna cu niste seringi ce contin un gel de albire.
Tratamentul trebuie aplicat de doua ori pe saptamana iar o sedinta necesita o durata de 45-60 de minute. Daca se administreaza de prea multe ori, tratamentul de albire a dintilor poate afecta grav smaltul dintilor!

Dezavantajele utilizarii gutierei pentru albirea dintilor
Gelul folosit in acest tratament de albire a danturii, contine peroxid de carbamida. Folosit in exces, acest agent poate deteriora smaltul dintilor, producand fisuri la nivelul suprafetelor dentare. Desi utilizarea gutierei ce contine peroxid poate fi foarte eficienta in tratarea dintilor ingalbeniti, exista unele pericole asociate acesteia.
Exista persoane care se confrunta cu dureri la nivelul dintilor si gingiilor atunci cand aplica tratamentul de albire cu gutiera. Aceasta durere este, insa, eliminata din momentul in care gutiera este inlaturata de pe suprafata dintilor. Daca senzatia de durere nu dispare, trebuie consultat medicul stomatolog.

Avantajele folosirii gutierei pentru albirea dintilor
Este una dintre cele mai putin costisitoare metode pentru albirea danturii, spre deosebire de alte metode, cum ar fi cele cu laser sau albirea profesionala, care pot fi efectuate doar intr-un cabinet stomatologic.
Tratamentul este foarte usor de utilizat si ofera rezultate intr-un interval de timp relativ scurt.
Gutiera este un produs de albire ce se foloseste acasa, astfel ca sunteti scutiti de vizitele stomatologice.

Ce sunt wax-up si mock-up diagnostic in stomatologie?

Una dintre provocarile stomatologiei estetice este aceea de a decide de la bun inceput care sunt cu adevarat pretentiile si asteptarile pacientului, cu alte cuvinte de a face diferenta intre nevoile pacientului si dorintele acestuia. Toate acestea vor avea loc inainte de a debuta actul medical si inainte de a face modificari ireversibile la nivelul structurilor dento-parodontale.

Dupa o discutie ampla cu pacientul, dupa o analiza estetica si functionala completa notata in fisa, dupa realizarea documentatiei cazului se poate incepe cu previzualizarea rezultatului final.

Aceste tehnici de previzualizare includ:

· Mock-up direct

· Wax-up diagnostic

Mock-up direct reprezinta aplicarea de rasina compozita fotopolimerizabila fara sistem adeziv pe structurile dentare pentru a le modifica dimensiunea , forma, culoarea, pozitia, in scopul previzualizarii modificarilor propuse.

Aceste tehnici se pot aplica cu succes in cazul dintilor prea scurti, abrazati, fara volum, cu treme si diasteme (spatieri intre dinti).

Se incepe intotdeauna cu aplicarea de compozit pe marginea incizala a incisivului central care reprezinta punctul cheie de pornire al compozitiei dentare. Aceasta noua lungime trebuie sa fie tolerata de pacient, din punct de vedere estetic, fonetic si functional.

Dupa realizarea incisivului central, se trece la incisivul lateral, canin si premolar, realizand proportiile optime intre dinti si respectand toate principiile de estetica.

Se recomanda utilizarea unor rasini compozite deschise la culoare din doua motive: primul este dorinta pacientului de a avea dintii mai luminosi si al doilea,pentru ca se va discerne mai usor diferenta de culoare fata de structura dentara existenta.

Prin aceasta tehnica se poate obtine in timp relativ scurt o previzualizare a cazului, pacientul avand deja o idee asupra rezultatelor finale si totodata putand sa-si manifeste dorinta privind unele modificari.

Dupa ce pacientul si medicul agreeaza acest proiect final, se recomanda amprentarea arcadelor si realizarea unui model in laborator, care va putea constitui punctul de plecare pentru wax-up-ul de laborator.

Wax-up-ul (modelarea in ceara) reprezinta refacerea arcadelor dentare ale pacientului pe modele de studiu initiale,inainte de inceperea tratamentului propriu-zis, in scopul previzualizarii rezultatului final.

Rolurile acestui wax-up sunt:

· Modificarea de volum, dimensiune, proportie, forma a fiecarui dinte in parte;

· Realizarea macro si microtexturii dintelui;

· Modificarea conturului gingival;

· Stabilirea pozitiei si directiei marginii incizale;

· Refacerea punctelor de contact

· Refacerea miscarilor masticatorii;

Wax-up-ul este realizat de catre tehnicianul dentar specialist pe baza sugestiilor pacientului si a viziunii medicului dentist. Odata realizat in laborator dupa cerintele initiale, el va fi testat in cavitatea orala a pacientului, moment in care se pot aduce modificari suplimentare.

Wax-up-ul diagnostic este un instrument valoros pentru refacerea oricarui zambet deoarece acesta da pacientului posibilitatea de previzualizare precisa a modului in care va arata dantura sa la final. Totodata reprezinta o oportunitate a tehnicianului de a-si valorifica latura artistica si creativa in limitele functionale si estetice stabilite.

Fiecare dinte in parte insumeaza o multitudine de caracteristici, care il defineste ca o individualitate; din acest motiv, alaturi de aprecierea generala a aranjamentului dentar, in examinarea dentitiei trebuie precizate si particularitati ale formei, dimensiunilor, caracteristicilor de suprafata, caracteristicilor optice dentare, ele fiind foarte bine evidentiate prin tehnicile descrise mai sus. Deasenea, prin aceste metode medicul stomatolog poate ajunge la un rezultat estetic optim, individualizat dupa dorintele si fizionomia pacientului.

Va recomandam in cazul lucrarilor ample ce va vor reface intreg zambetul, linia surasului, va vor schimba forma dintilor, sa luati in considerare impreuna cu medicul dentist aceste tehnici premergatoare, chiar daca veti prelungi intregul tratament cu o sedinta-doua. Satisfactia finala merita toate eforturile iar zambetul dumneavoastra increzator este satisfactia noastra deplina.

Albire cu plasma

Albirea dintilor poate fi una dintre cele mai usoare cat si cele mai multumitoare proceduri stomatologice pe care le efectuam pentru pacientii clinicii noastre. Suntem mandri sa oferim diferite optiuni pentruprocedurile de albire, care sunt personalizate dorintelor si nevoilor fiecarei persoane. De la albirea dentara pentru acasa (cu gel de albire) la albirea accelerata (cu laser Zoom, la clinica), pacientii se bucura de zambete mai luminoase si mai stralucitoare obtinute intr-o perioada foarte scurta de timp.

Poti alege diverse metode de albire a dintilor, in functie de nevoile tale:

Dinti albi cu Opalescence (gel de albire pentru dinti)
Dinti albi cu laser (plasma) Brite Smile (albirea dintilor cu laser tehnica Zoom)

Albirea dentară la domiciliu

Albirea dinţilor la domiciliu este un tratament care se bazează pe folosirea de gutiere personalizate, realizate în laborator şi a gelului de albire pe bază de peroxid.

Paşii care trebuie urmaţi*:

1 – Curăţarea dinţilor prin periaj cu pastă de dinţi

2 – Gelul de albire disponibil în seringi se introduce în gutiere

3 – Aplicaţi gutierele pe dinţi

4 – După aplicarea gutierelor pe dinţi se îndepărtează excesul de gel de pe gingii

5 – Gutierele se poartă pe tot parcursul nopţii. În cazul în care apar manifestări neplăcute gutierele se îndepărtează imediat

6 – Dimineaţa, după îndepărtarea gutierelor, dinţii se spală cu periuţă şi pastă de dinţi

7 – Gutierele se spală, se usucă şi ulterior se depozitează într-un spaţiu la care să nu aibă acces copiii.

8 – Tratamentul de albire la domiciliu este recomandat a se urma maxim 14 zile.

9 – Prezentaţi-vă la un control de specialitate la 3-5 zile de la începerea tratamentului.

*Notă: Informaţiile sunt strict orientative neavând caracter de recomandare. Urmarea unui tratament de albire la domiciliu se face exclusiv pe responsabilitatea pacientului.

Important de ştiut:

Albirea are efect doar asupra dinţilor naturali.
Nu are efect asupra dinţilor fără nerv, asupra obturaţiilor foto (plombe) sau lucrărilor protetice.
În timpul tratamentului de albire este recomandat să nu fumaţi sau să consumaţi cafea, cola, vin roşu, alimente foarte colorate.
Beţi cât mai multă apă plată în timpul zilei.

Contraindicaţii pentru tratamentul de albire a dinţilor cu gel pe bază de peroxid:

Copiii cu vârsta sub 16 ani
Femeile însărcinate sau care alăptează
Persoanele cu o carioactivitate crescută sau carii netratate
Persoanele care prezintă fisuri ale smalţului dentar
Persoanele cu fluoroză dentară
Persoanele cu retracţii gingivale sau alte afecţiuni parodontale
Persoanele cu dinţi sensibili la rece sau cald.

Vrei ofertă personalizată?

Vreau oferta personalizată