Tratarea leziunilor vasculare

Eliminare venectazii

Pre-procedură

Este recomandat ca pielea să nu fie expusă la radiații U.V. (soare sau solar) cu 2 săptămâni înaintea tratamentului.

Procedură

Se dezinfectează zona tratată și se protejează ochii cu ochelari speciali.

În timpul tratamentului, pacientul simte înțepături, pișcături mici la descărcarea flash-ului de lumină laser, dar care dispare repede. Tratamentul nu este dureros, pișcăturile sunt suportabile și în funcție de confortul clientului, operatorul poate ridica sau scădea intensitatea laserului.

Post procedură

Imediat după tratament poate apărea o roşeaţă, care poate dura de la câteva ore la 2-4 zile. Vasele mici dispar imediat, cele mai mari (sub 3mm) devin albăstrui sau maronii, culoare care poate persista până la 1-2 săptămâni și vor fi absorbite și eliminate de către organism.

Pentru siguranţă, se pot folosi creme cu factori de protecţie solară timp de 2-3 săptămâni în cazul expunerii prelungite la radiaţii U.V.
Procedura se poate repeta la 1-2 luni pentru vasele care nu au dispărut de la primul tratament.

Tratamentul de îndepărtare

Tratamentul de îndepărtare al capilarelor sparte, leziunilor vasculare ale feţei, corpului și al membrelor se face cu aparatul Dioda Laser 980nm.

Se tratează calpilarele sparte cu diametrul sub 3 milimetri.

Laserul produce coagularea sângelui prin căldură intens degajată.

Capilarele mici dispar instantaneu, iar cele mai mari (sub 3mm) devin albăstrui sau maronii, după ce, pe parcursul a 2-3 saptămâni, se absoarbe și se elimină din organism cu ajutorul metabolismului.

Sunt necesare între 1-3 tratamente (în funcţie de calibrul vaselor).

Efecte secundare

Ca efect secundar al tratamentului cu laser, poate apărea o senzație de disconfort, caldură locală şi roşeaţă.

Pot apărea de asemenea vezicule, dar, datorită localizării intraepidermice, acestea se vindecă fără cicatrici.
După tratament, este recomandat consumul de lichide, vitamină C și E, precum și folosirea cremelor hidratante si nutritive.
Masați delicat partea tratată în fiecare seară.

Este interzisă expunerea la soare intensivă sau la solar timp de 1-2 săptămâni după tratament.

Contraindicații

Tratamentul nu este recomandat clienților, care se află într-una dintre situațiile următoare:

  • Sarcină;
  • Alăptare;
  • Cancer de piele;
  • Boli autoimune;
  • Medicamente fotosensibilizante (ex. retinoizi (Sotret, Roaccutane, Tetraciclină, Doxiciclină, antimalarice);
  • Medicamente anticoagulante (ex. Heparină);
  • Boli fotosensibile (ex. lupus eritematos);
  • Epilepsie;
  • Leziuni traumatice la nivelul pielii care urmează sa fie tratate.





    Tratament*
    Am luat la cunoștință de informarea privind prelucrarea datelor conform Politicii de Prelucrare a Datelor Personale*

    Centru de excelență dedicat frumuseții și sănătății

    //
    Echipa noastră de asistență pentru clienți este aici pentru a vă răspunde la întrebări. Întreabă-ne orice!
    👋 Salut, cu ce pot ajuta?